Prima pagină

Anunţ privind Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară

PNCCFPrimăria Comunei Sînpaul este înscrisă în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), program care presupune măsurarea terenurilor şi înscrierea gratuită lor direct în sistemul integrat de Carte Funciară pe numele proprietarului sau/şi eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale. Cetăţenii care au terenuri în aceste zone sunt rugaţi să vină cu actele de proprietate pe care le au şi cu actele de identitate la primărie în vederea măsurării terenurilor şi a întocmirii documentaţiilor în vederea înscrierii terenurilor prin PNCCF. Comuna Sînpaul are înscrise în program următoarele sectoare:

Satul Tarlaua Denumirea populară
Berindu 11

Lab, Moldovani, Căia,  Zăpodea caldă, Dosul răcii, Recea, Ciuhe, Căpâlna

5, 7

Dosu domnului, Dosu dumbrăviţei, Dosu până în fund

Topa Mică 5

Faţa Berindului, Valea Berindului, Zăpodia mică, Zăpodia mare, Hulpari

Mihăieşti 50

Raiciug, Luţărnişte, Râtul satului

Şardu 29, 30, 31, 32, 33, 34, 55, 56, 57, 58, 59, 60

Şes, Budulău, Muhuş, Certeş, Iertăuaie, Uleş, Groape, Cremene, Faţa tăului, Văcar, Fundătură

Sînpaul 54, 67, 68

Cozopaia, Doştină, Usturiş, Ponoare, Luherişte (Luţărnişte)

 Vă rugăm studiaţi programul de pe site-ul PNCCF şi reveniţi pe site pentru ultimele noutăţi.